Mi-am dat seama tot citind bloguri peste bloguri ca sunt multi oameni in facultatea noastra care merita putin mai multa atentie si apreciere...nu ca noi restul n-am fi demni..nu..insa nu stiu cati dintre noi se pot bucura cu o inzestrare, fie ea cat de mica, ce ne poate face sa ne exprimam putin mai iesit din comun.Eu de exemplu, nu ma pot exprima decat prin doua trei cuvinte, direct la obiect, catre persoana in cauza...nu stiu sa cant, sa pictez, nici macar sa scriu poezii...mai traiesc totusi cu speranta ca imi voi descoperi intr-o zi un talent care sa ma faca (sau cel putin sa ma faca sa ma simt) speciala....Mda, asa zic si eu....vise!!!!
Ca sa nu mai lungesc vorba haideti sa va aduc pe scurt in tema cu subiectul, sau mai bine spus persoana pe care o voi prezenta azi.Numele ei este Adelina si este pasionata de poezie.Pentru a afla mai multe informatii despre ea am pastrat obiceiul de data trecuta de a realiza un scurt interviu.Asta nu inante de a va prezenta una din poeziile sale.
Am nevoie de lacrimi pentru ca ele pot inlocui apa,apa in care nu mi-as dori sa ma innec,apa de care imi este atat de frica.
Am nevoie de lacrimi pentru ca ele nu-mi dau alta caledecat sa invat sa ajung la mal.
Am nevoie de lacrimi si de durerea ce vine odata cu elepentru ca asta ma face sa fiu mai mult eu si mai putin alcineva.
Am nevoie de lacrimi pentru ca numai asa pot realizaca trebuie sa-mi construiesc o barca cu care pot sa fiu deasupra lor.
Am nevoie de lacrimi pentru a-mi spune cee ce nu pot marturisi,pentru a-mi aminti cee ce nu se mai poate.
Am nevoie de lacrimi pentru a-mi spala chipul innegrit de atata noapte,de cuvinte grele ce m-i s-au izbit in fata.
Am nevoie astazi de lacrimi pentru a seca nevoia de a plange si maine.
Am nevoie de lacrimi pentru ca pentru un moment sa nu mai vadceea ce este si sa ma amagesc cu ceea ce era.
Am nevoie de lacrimi pentru a simti ca nu traiesc intr-un cosmarci in realitate.
Am nevoie sa plang pentru a-mi aminti ceea ce era odata,ceea ce este astazi imposibil,ceea ce trebuie sa devina o amintire.
"De ce scriu?
Scriu pentru ca uneori imi este greu sa spun, pentru ca uneori ceea ce simt nu poate fi exprimat in cuvinte. pentru ca uneori nimeni sau nimic nu pot schimba ceea ce simt. pentru ca pe moment nu exista un tratament mai bun de a-mi exprima sentimentele decat pe o foaie de hartie. pentru ca nu exista persoana mai capabila sa ma intelega decat eu insumi. pentru ca nu vreau sa uit ceea ce simt. pentru a spune celor apropiati mie ceea ce nu pot in cuvinte acum sau nu voi mai putea face in scris mai tarziu. pentru a-mi da seama ce gandesc sau simt de fapt.
- Ce ma inspira?
Ceea ce scriu mi se intampla mie sau in jurul meu; vad lucruri, aud lucruri pe care nu pot sa le trec cu vederea.
- De cand scriu?
Din clasa a 11-a; initial pentru mine, apoi pentru cei apropiati mie si acum in mare parte tot pentru mine.
- Ce inseamna pentru mine?
Scrisul e ca un fel de confruntare cu mine insumi, cu ceea ce se intampla in interiorul sau exteriorul meu.Totul capata o traiectorie cand e asezat pe o foaie de hartie.Fara sutele de pagini mototolite, scrise atunci cand am cea mai mare nevoie de cuvinte din gura mea nu a altora nu cred ca as fi putut ordona cu asa mare precizie ceea ce simt, gandesc, vreau si pot.Nu pot inlocui ceea ce scriu cu nici o marturisire atenta in fata cuiva."
